Modalitatea inteligentă de a spăla rufele

By August 8, 2019Uncategorized

Chiar și cu ani de experiență în utilizarea mașinii de spălat, rezultatele nu sunt tot timpul pe măsura așteptărilor noastre. Dar cu ajutorul noilor detergenți și a unei informări corecte, lucrurile se pot schimba printr-o simplă apăsare de buton.

Spălatul rufelor este unul dintre acele lucruri pe care nu le putem ignora. De multe ori, trebuie depuse eforturi enorme pentru a face față ritmului pe care acesta îl cere. Pentru unii dinte noi poate fi chiar o activitate plictisitoare. Dar ați putea fi surprinși să aflați că există diverse moduri de a spăla rufele mai rapid, mai bine, mai inteligent. Dacă vreți să aflați mai multe, atunci acest articol este pentru voi.

Curățarea și întreținerea mașinii de spălat se face între fiecare 3 și 6 luni. Calcarul, grăsimile și murdăria se acumulează în mașina de spălat, însă o întreținere regulată o va împiedica să se strice. Pentru o curățare rapidă, mașina se setează la un program normal cu o temperatură ridicată. Se adaugă o ceașcă de oțet și se apasă butonul de pornire. Asigurați-vă că lăsați ușa deschisă după fiecare spălare, pentru a preveni calcarul și mucegaiul.

Alegerea corectă a temperaturii constituie un factor important în obținerea rezultatelor dorite: pentru hainele delicate sau cele care se șifonează ușor se va folosi apă rece, pentru hainele murdare se va folosi apă caldă, iar lenjeria de pat, prosoapele și hainele foarte murdare vor fi spălate cu apă fierbinte.

Folosiți două coșuri pentru rufe: unul pentru cele colorate, unul pentru cele albe, pentru a salva timp folosit în procesul de sortare din ziua spălării și a preveni colorarea lenjeriei albe. Dacă întâmpinați dificultăți în a citi simbolurile de pe etichetele cu instrucțiunile de îngrijire ale hainelor, puteți printa un tabel cu acestea – pe care să îl păstrați în apropierea mașinii de spălat.

Păstrați șosetele împreună punându-le într-un săculeț de plasă atunci când sunt spălate. Astfel nu le veți mai rătăci perechile și le veți împacheta mult mai ușor.

Uscați hainele mai rapid adăugând un prosop uscat în uscătorul de rufe. Acesta va absorbi umezeala și va reduce timpul de uscare.

Acționați rapid asupra petelor. Cu cât interveniți mai rapid asupra petelor, cu atât cresc șansele de a le îndepărta. Un sfat util: folosiți o picătură de detergent de vase în cazul petelor uleioase (ulei, grăsime, vopseluri sau ketchup), pe care să o puneți peste pată și lăsați mașina de spălat să se ocupe de restul.

Puteți preveni șifonarea hainelor împăturindu-le imediat după ce le scoateți din uscător. În acest fel, rufele nu doar că nu vor face cute, dar își vor păstra delicatețea și mirosul proaspăt de după spălat.

Alegeți produsele corecte pentru spălat hainele. Cu toții ținem la hainele noastre și am vrea să le păstrăm aspectul „de nou” pentru cât mai mult timp posibil. Sano Maxima lansează un nou detergent, disponibil atât în variantă pudră cât și gel, bazate pe o tehnologie avansată care combină o curățare puternică cu un parfum intens.  O combinație unică de enzime, oxigen activ și detergenți pentru îndepărtarea puternică a petelor, cu tehnologia Microcapsules Lock, pentru o eliberare lentă a unui parfum de lungă durată.

Leave a Reply